miercuri, 2 martie 2011

O navă de război americană s-ar îndrepta spre Libia

O navă de război americană, USS Kearsarge, având la bord câteva sute de militari, s-ar îndrepta către Libia, au anunţat doi oficiali americani din cadrul Apărării, într-un moment în care occidentalii îşi sporesc presiunea asupra regimului colonelului Muammar Kadhafi.


USS Kearsarge ar avea la bord câteva sute de militari / Foto: formerspook.blogspot.com
USS Kearsarge, un portelicopter ce transportă şlepuri şi două vapoare care îl însoţesc se pregătesc să intre în canalul Suez venind din Marea Roşie, au anunţat oficialii, sub acoperirea anonimatului.

"Deplasăm elemente pentru a le apropia" de Libia, a declarat unul dintre ei.

Grupul operaţiunilor amfibie ale Kearsarge, cu circa 800 de marinari, o flotă de elicoptere şi instalaţii medicale, poate asigura susţinerea operaţiunilor umanitare dar şi militare.

"O navă ca Kearsarge poate efectua numeroase tipuri de misiuni", a adăugat ofiţerul citat.

Oficialii militari americani pregătesc o listă cu opţiuni ce urmează să fie propuse preşedintelui Barack Obama şi sunt în discuţie cu omologii lor europeni, dar incertitudinea rămâne în privinţa probabilităţii unei intervenţii militare, potrivit acestei surse.

Opţiunile în cauză "merg de la o demonstraţie de forţă la ceva cu o implicare mai mare ", a subliniat acest ofiţer, adăugând că "preşedintele (Obama) nu a luat nicio decizie privind rolul armatei".

realitatea

Niciun comentariu: