duminică, 6 februarie 2011

Băsescu: România nu va mai trage ultima tranşă de la FMI, dar va lua banii de la UE

România nu va mai trage ultima tranşă de la FMI, în valoare de un miliard de euro, a anunţat duminică seară preşedintele Traian Băsescu. În schimb, România va lua banii de la UE pentru acoperirea deficitului.
Băsescu: România nu va mai trage ultima tranşă de la FMI



Acordul României cu FMI, UE şi Banca Mondială, pe doi ani, s-a încheiat cu succes, economia României a fost stabilizată şi s-au luat măsurile necesare pentru ieşirea din criză, a declarat, duminică seară la palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a completat că în urma evaluărilor s-a constatat că s-au creat condiţii pentru a se trece la o creştere economică durabilă.
"În discuţiile de ieri, ca de altfel şi la discuţiile de la începutul misiunii, am constatat că evaluările României şi ale delegaţiei Fondului, UE şi Băncii Mondiale coincid. Prima expresie care poate fi utilizată este că acordul pe doi ani cu cele trei instituţii s-a încheiat cu succes.Economia a fost stabilizată şi s-au luat măsurile necesare pentru ieşirea din criză. După evaluările încheiate de curând, pot afirma că s-au creat condiţii pentru a se trece la o creştere economică durabilă. Ştiu foarte bine că unele măsuri au fost extrem de dureroase pentru cea mai mare parte a populaţiei. Nici eu, nici guvernul, nu am luat aceste măsuri cu plăcere. Măsurile au fost absolut necesare", a spus Băsescu.
Preşedintele a precizat că suntem în afara riscurilor de derapaj şi în afara zonei de risc economic. "Etapa care urmează este, în primul rând, una de consolidare a situaţiei macroeconomice a României şi o etapă de prefigurare a creşterii economice viitoare".
România nu va mai trage ultima tranşă de la Fondul Monetar Internaţional, a mai anunţat duminică preşedintele: "Având în vedere situaţia macroeconomică, România nu va mai trage ultima tranşă de la FMI, nemaifiind necesară. Este vorba de circa un milion de euro pe care nu îi mai tragem, rezerva Băncii Naţionale fiind suficientă. Nu mai tragem ultima tranşă de la FMI, dar vom trage tranşa de la UE, necesară pentru acoperirea deficitului bugetului de stat".
Noul Acord pe care România îl va încheia cu Fondul Monetar Internaţional este de tip preventiv, va fi pe doi ani şi are obiective pe termen mediu, a anunţat preşedintele Traian Băsescu. "Noul acord este preventiv. Acrodul este pe doi ani. Este un acord care are obiective pe termen mediu. Noul acord nu implică finanţare, este un acord de precauţie prin care România are la dispoziţie 5 miliarde de euro".
sursa:realitatea.net

Autostrada Bucureşti-Ploieşti, mai scurtă cu 6 km din cauza terenurilor scumpe din Pipera

Autostrada Bucureşti-Ploieşti, de 62 de kilometri, ar putea fi, în final, cu 6 km mai scurtă. Motivul pentru care calea de legătură dintre cele două oraşe s-ar putea opri în comuna Ştefăneşti, respectiv aproape de Centura Capitalei, şi nu în Bucureşti, conform proiectului iniţial, este că exproprierile ar fi prea scumpe, scrie Gândul.


Autostrada Bucureşti-Ploieşti, mai scurtă cu 6 km din cauza terenurilor scumpe din Pipera
Autostrada Bucureşti-Ploieşti, mai scurtă cu 6 km din cauza terenurilor scumpe din Pipera



Din valoarea totală a tronsonului Bucureşti-Moara Vlăsiei (19,5 km), de 492 milioane de euro (fără TVA), 291 de milioane de euro au fost alocaţi doar pentru exproprieri, în condiţiile în care construcţia efectivă (fără TVA şi fără cheltuielile de consultanţă) ar trebui să coste 200 de milioane de euro. Suma este atât de mare pentru că autostrada ar trebui să traverseze câţiva kilometri buni din zona Tunari-Voluntari, unde se află cele mai scumpe terenuri din România, evaluate la un moment dat şi la 500 de euro pe metrul pătrat.
"Valoarea terenului în zonă este mult prea mare. În acest moment am considerat că cel mai bine este ca descărcarea traficului să fie în Centura Bucureştiului. Nu neg faptul că este posibil, în viitor, să facem şi legătura cu Bucureştiul, însă în acest moment aceasta este cea mai bună soluţie în condiţiile date", a declarat Liviu Costache, director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
sursa:realitatea.net

O nouă explozie la Mina Uricani după recuperarea trupurilor celor cinci electricieni

O noua explozie a avut loc în Mina Uricani, după ce salvatorii au recuperat trupurile celor cinci electricieni morti.
O nouă explozie în mină
O nouă explozie în mină / FOTO: Grup RC



A doua explozie a avut loc la Mina Uricani, imediat după ce echipa de salvatori a adus la suprafaţă trupurile celor cinci mineri care au murit în prima deflagraţie.
"S-a produs încă o replică e o intervenţie dificilă trebuie acţionat repede şi indiferent ce a fost se poate trage o concluzie. Tot personalul salvator e în siguranţă. Victimele au fost recuperate. Explozia s-a produs tot în acea zonă există probabilitatea unei noi explozii. Un salvator e rănit, dar nu în urma exploziei", a declarat Constantin Jujan, directorul Companiei Naţionale a Huilei.
Reprezentanţii Companiei Huilei din Petroşani au confirmat explozia.
"A fost important să recuperăm victimele, cauzele vor fi o anchetate şi stabilite de anchetatori. Se întâmplă, activitate minieră presupune riscuri sunt riscuri iminente. Important e că nu mai sunt alte victime,  a declarat Oana Stoicuţa purtător de cuvânt a Companiei Huilei Petroşani.

sursa:realitatea.net