joi, 3 martie 2011

Calul bătut cu bestialitate a fost salvat de Poliţia Animalelor

Calul bătut cu bestialitate de proprietar pentru că a căzut şi nu se mai putea ridica, a fost salvat de Poliţia Animalelor. Oamenii legii au descins la locuinţa bărbatului pentru a lua animalul şi a-l duce la un adăpost pentru cai  din Bucureşti. Reacţia proprietarilor i-a surprins însă pe poliţişti. Oamenii le-au reproşat că nu vin să le ia şi copii când n-au ce să le dea de mâncare, în schimb vor să salveze un animal.


Calul care a fost băut cu bestialitate de stăpân pe stradă a fost luat de poliţie

Reprezentaţii Poliţiei Animalelor au văzut imaginile cu calul bătut în plină stradă la sfârşitul lunii ianuarie. Organzaţia a primit ordonanţa prezidenţială care le-a permis să ia animalul de la proprietar, iar joi l-au transportat la adăpostul pentru cai Tei-Boboc din Capitală.
Decizia autorităţilor i-a nemulţumit însă pe proprietari. "Dar când n-am mâncare la copii, de ce nu veniţi cucoană? Că n-am mâncare. Veniţi la cai", a spus proprietarul calului. 

Stăpânul calului are acum dosar penal pentru rele tratamente aplicate animalului şi supunerea acestuia la munci inutile. Cazul este în cercetare, iar bărbatul riscă amendă contravenţională sau închisoare, în funcţie de hotărârea instanţei judecătoreşti.
realitatea

Vezi cu ce vor fi înlocuite trenurile intercity, rapid, accelerat şi personal

Ministerul Transporturilor va înlocui până la sfârşitul anului categoriile de trenuri operate de CFR Călători, respectiv intercity, rapid, accelerat şi personal, cu cele din legislaţia europeană, astfel că şi tarifele biletelor vor fi modificate pentru a fi în concordanţă cu noile grupe de trenuri.


Trenurile intercity, rapid, accelerat şi personal vor dispărea

"Pentru realizarea acestei prevederi care presupune transformarea celor patru categorii actuale de trenuri şi anume: intercity, rapid, accelerat, personal în trenuri Intercity, InterRegio şi Regio sunt necesare modificări legislative, modificarea reglementărilor şi dispoziţiilor profesionale în domeniu, precum şi modificarea variantelor tarifare de vânzare şi implicit a softului de vânzare", se arată într-un proiect de ordin al ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, potrivit Mediafax.

Ordinul va intra în vigoare la 11 decembrie, când va intra în vigoare viitorul mers al trenurilor.

Noile categorii de trenuri vor fi:
  • Intercity (IC), care la rândul lor se clasifică în Eurocity IC, Euronight IC, Intercity IC şi Intercity Night,
  • InterRegio (IR), Interregio IR şi Interregio Night,
  • Regio (R), Regio Express, Regio şi Regio Urban/Suburban.
Trenurile Intercity Eurocity IC operează între oraşele importante, în trafic intern sau internaţional şi respectă în totalitate anumite criterii de calitate, iar cele Euronight circulă în aceleaşi condiţii, însă noaptea. Trenurile Intercity IC operează între oraşele importante, circulă de regulă în timpul zilei, incluzând destinaţii internaţionale, şi asigură o viteză medie de minim 60 kilometri pe oră.

În schimb, trenurile Intercity Night circulă noaptea şi trebuie să ofere servicii suplimentare de transport cu vagoane dormit şi/sau cuşetă, iar viteza medie minimă este de 55 kilometri pe oră. De asemenea, acest tip de tren poate avea în compunere vagoane ale operatorilor feroviari străini care oferă servicii specifice proprii şi pot avea ca serviciu opţional transportul autoturismelor cu vagoane specializate.

Trenuri InterRegio vor opri în principalele gări care asigură conexiuni convenabile cu celelalte trenuri de călători şi vor avea o viteză medie de 45 de kilometri pe oră. Trenurile InterRegio Night vor circula noaptea cu o viteză medie de minim 40 km/oră, vor avea vagoane de dormit şi/sau cuşetă, au opriri frecvente, în majoritatea oraşelor din parcurs, şi pot avea vagoane ale operatorilor străini şi pentru transportul autoturismelor.

Trenurile de tipul Regio Express vor avea funcţia unor trenuri personale, pentru că vor asigura transportul pentru arii geografice restrânse, la o viteză de minim 35 kilometri pe oră, iar de regulă nu vor circula în intervalul orar 23:00 - 4:00.

Trenul Regio este de asemenea ca un personal, respectiv va opri în toate staţiile şi haltele, va circula cu viteza de minim 35 km/oră, iar serviciul de clasa I nu va fi obligatoriu. Pentru asigurarea legăturii, trenurile regio vor fi disponibile obligatoriu, în staţiile noduri de cale ferată, la minim 15 minute după sosirea trenurilor interregio sau intercity şi la sosirea în staţiile noduri de cale ferată cu minim 15 minute înaintea sosirii trenurilor interregio sau intercity.

Trenurile de navetişti se vor numi Regio urban şi Regio suburban şi vor circula în jurul oraşelor, vor asigura legăturile la şi de la trenurile interregio. Serviciul de clasa I nu va fi obligatoriu.

realitatea

I-au făcut figura pe Facebook: Mândruţă, dat afară

Prezentatorul Tv a rămas fără contul de Facebook de joi, după ce cineva l-a raportat ca fiind fals. Lucian Mândruţă a trebuit să se legitimeze la Facebook cu buletinul scanat şi numărul de telefon, dar degeaba


Lucian Mandruta se plange de ticalosia oamenilor
Lucian Mândruţă nu mai poate accesa contul de Facebook, scrie libertatea.ro"Astăzi un binevoitor mi-a blocat accesul la Facebook, reclamând profilul meu ca fiind fake. Ce să zic, să fiu măgulit că am inamici? Sau să mă întristez de ticăloşia lumii? Încă nu m-am decis", se plângea Mândruţă pe blog. Mai mult, acesta a afirmat că le-a trimis celor de la Facebook buletinul scanat şi numărul de telefon, dar încă nu a primit un răspuns.
realitatea

Trupe aeropurtate de la natura: China şi-a făcut armată de porumbei călători

Brigăzile de porumbei militari călători înfiinţate la sfârşitul anului trecut în China numără 10.000 de soldaţi înaripaţi, care pot zbura, în cazul în care canalele hi tech de comunicare cad, cu 120 de km/h şi pot duce greutăţi de până la 100 de g.


China si-a ridicat efectivele de porumbei calatori la 10.000
Chiar dacă şi-a anunţat de puţină vreme cu mândrie în media de stat noul super avion, un stealth fighter, armata chineză nu-şi pune toată încrederea în armele supratehnologizate de luptă şi a investit prevăzătoare şi în nişte brigăzi de soldaţi înaripaţi de pe urma cărora au tras foloase şi Alexandru Macedon sau Napoleon. Armata chineză îi pregăteşte mai ales ca rezerve în misiunile desfăşurate în zonele îndepărtate ale ţării sau în cele muntoase greu accesibile, precum cele ale Himalayei. Şi nu doar atât: "Aceşti porumbei militari vor fi folosiţi pentru misiuni între trupele noastre de graniţă pe mare şi pe uscat", a completat la Televiziunea centrală Chineză expertul militar Chen Hong, după ce armata chineză a făcut oficial anunţul.

Trupele de la natură aeropurtate au o lungă istorie de serviciu în China. Sunt folosiţe de armatele chineze de mai bine de o mie de ani, dar baza brigăzilor moderne de porumbei călători militari a fost pusă în anii '30 de un grup de porumbei americani. Veteranul Claire Lee Chennault, locotenent pilot în Aviaţia americană, şeful unui grup de militari americani, numit "Tigrii Zburători", scrie time.com, a fost desemnat în 1937 de SUA să ajute China să respingă invazia japoneză. A adus cu el şi sute de porumbei călători şi acestia aveau să fie nucleul din care se vor dezvolta ulterior trupele de soldaţi înaripaţi, cărora acum China le-a sporit numărul la 10.000 de capete. China mai are în serviciu militar şi 10.000 de câini, înnoinudu-şi aceste efective cu încă 2.000 în fiecare an, şi doar 1.000 de cai, care au rămas o rasă demodata de lupta. În civilie, cel mai mare preţ pentru un porumbel călător în China l-a plătit un licitator anonim care a achiziţionat un exemplar de curse, rasă belgiană, considerată creme de la creme în lumea columbofililor, cu 200.000 de dolari.



realitatea

Noua Arcă a lui Noe: Oraşul plutitor care ne scapă de dezastrele climatice VEZI FOTO

Arată ca o structură dintr-un film SF, însă acest oraş plutitor bizar ar putea fi soluţia perfectă pentru oraşele devastate de vremea extremă.


NOAH, oraşul plutitor / FOTO: Tangram 3DS
Incredibila structură are 365 metri înălţime, acoperă o suprafaţă de 9 milioane de metri pătraţi şi poate găzdui până la 40.000 de oameni.
NOAH, oraşul plutitor / FOTO: Tangram 3DS
"Arca lui Noe" are tot ce se poate găsi într-un oraş normal - de la hoteluri, la magazine, cazinouri şi şcoli.

Designul futurist înglobează şi grădini, lifturi speciale pentru deplasarea locuitorilor pe verticală şi trotoare rulante pentru pietoni.

Structura a fost inspirată din devastarea oraşului american New Orleans de către uraganul Katrina în 2005. Pagubele au fost atât de mari, încât comunitatea încă se mai află în proces de reconstrucţie.

Un grup de arhitecţi din Boston a creat "Arca lui Noe" care va sta pe malul râului Mississippi şi va ajuta la prevenirea unei astfel de tragedii. Structura se numeşteNew Orleans Arcology Habitat sau NOAH, este în formă de triunghi şi scapă de vremea extremă permiţând vântului să treacă prin mijlocul său.

NOAH, oraşul plutitor / FOTO: Tangram 3DS
NOAH are panouri create special pentru uragane şi poate trece prin astfel de furtuni fără ca locuitorii săi să aibe de suferit.

Echipa a avut trei lucruri în minte când a realizat proiectul. "Primul lucru este să prevenim daunele fizice şi psihice din timpul evenimentelor meteo extreme. A doua provocare este faptul că New Orleans are prea multă apă. Oraşul a fost construit la nivelul mării şi sub nivelul ei, aşa că este uşor inundabil. A treia provocare este solul, care este foarte moale, argilos, făcând dificilă construcţia unor structuri mari", a explicat arhitectul Kevin Schopfer.

"Soluţia noastră este să trecem să transformăm aceste provocări în avantaje, prin introducerea unei platforme urbane plutitoare", a arătat arhitectul.

Super-oraşul va pluti într-o poziţie fixă, într-un bazin gigantic umplut cu apă. Acesta va fi creat pe malurile râului Mississippi şi extins în el.

Echipa de arhitecţi spune că structura poate fi construită în orice zonă urbană de coastă.




realitatea

Pământul se apropie de a şasea extincţie în masă, care va ucide 75% din specii

Pământul se află în pragul celei de-a şasea extincţii în masă, eveniment tragic care în trecut a şters dinozaurii de pe faţa planetei.


Tigru bengalez
Cercetătorii spun că dacă nu se iau acum măsuri pentru a inversa efectele dăunătoare ale activităţii umane asupra ecosistemelor, extincţia în masă va avea loc în câteva secole.

Revenirea dintr-un astfel de eveniment, care ar putea omorî peste trei sferturi din toate speciile de pe Pământ, ar putea dura milioane de ani.

În ultimii 540 de milioane de ani au avut loc doar cinci extincţii în masă. Ultima dintre ele, provocată de impactul cu un meteorit în Mexic, în Era Cretacică, a dus la pierderea a 76% din specii, inclusiv dinozaurii.

Un nou studiu asupra populaţiilor de mamifere avertizează că ne apropiem de cea de-a şasea extincţie în masă, de data aceasta fiind din vina oamenilor.

Cercetătorii americani au comparat rata extincţiei din trecut cu viteza dispariţiei mamiferelor din ziua de azi. În ultimii 500 de ani au dispărut cel puţin 80 de specii de mamifere dintr-un total de 5.570.

Rata medie a dispariţiei mamiferelor în trecut era de cel mult două specii la câteva milioane de ani.


Studiul este publicat în revista Nature.

"Se pare că rata dispariţiilor din prezent seamănă cu cea din timpul extincţiilor în masă", a declarat profesorul Anthony Barnosky, de la Universitatea California din Berkeley.

"Dacă speciile ameninţate în prezent chiar dispar, iar această rată continuă, a şasea extincţie în masă ar putea avea loc în 22 de secole", atrage atenţia cercetătorul.

Oamenii de ştiinţă cred că oamenii cauzează cea de-a şase extincţie în masă prin frgamentarea habitatelor, introducerea speciilor invazive, împrăştierea bolilor, uciderea speciilor şi schimbarea climatului.

Profesorul Barnosky spune însă că nu este prea târziu pentru a preveni pierderea atâtor specii.

"Este foarte important să ne concentrăm asupra conservării speciilor dacă nu vrem să devenim specia a cărei activitate a cauzat o extincţie în masă", a spus profesorul.

realitatea

Cum arata spitalele viitorului din Romania? Proiectul AKH-ului bucurestean

GALERIE FOTO. Te vindeci numai cand le vezi. Dupa 30 de ani in care nu s-a mai construit niciun spital in Romania, autoritatile anunta ca vor sa faca 6 centre universitare de urgenta in urmatorii ani. Schitele arata ca din filme.


Spitalele romanesti ale viitorului - 3

 Ministerul Sanatatii vrea sa construiasca de la zero o retea de 6 spitale regionale de urgenta prin parteneriate public-private.
Unitatile vor avea intre 100 si 150 de paturi, iar investitia totala va ajunge la 5-10 milioane de euro.
Autoritatile estimeaza ca dupa 2-3 ani investitia va intra pe profit, iar dupa alti 5 ani de functionare, banii bagati se vor recupera.
Companiile interesate de o astfel de colaborare cu statul trebuie sa aiba o difra de afaceri de cel putin 5 milioane de euro si un profit de 500.000 de euro pe an.
Noile spitale regionale de urgenta vor fi gandite ca centre universitare care sa asigure conditii de asistenta medicala de urgenta unitara, in special pentru cazurile complicate.
Se doreste crearea unor unitati compacte, autonome, de urgenta, cu functionalitate integrala (investigatii, diagnostic si tratament) care sa faca posibila eficientizarea serviciului medical (prin reducerea timpului necesar si a costurilor pentru stabilirea diagnosticului).
Cele 6 unitati sanitare de elita vor fi construite in Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Targu Mures, Timisoara si Bucuresti.
Costurile estimate pentru acestea sunt de 1,5 miliarde euro.
AKH-ul din Bucuresti
Harta noului spital de urgenta din Bucuresti
In capitala, proiectul prevede costructia spitalului in interiorul complexului Fundeni.
Cladirea va costa peste 300.000 de euro si va avea o suprafata de 110.986 de metri patrati, mai putin de jumatate din cea a celebrului AKH din Viena, unul dintre cele mai performante si importante spitale din Europa.
Din cele 6 terenuri de care autoritatile au nevoie, doar cel din Bucuresti este in proprietatea publica a statului si in administrarea ministerului, toate celelalte urmand a fi transferate.
Vezi proiectul spitalului de urgenta din Bucuresti, in galeria foto alaturata.
Anul acesta Ministerul Sanatatii a lansat o reforma a sistemului, anuntand ca in urmatorii ani vor fi desfiintate 5.000 de paturi din spitalele publice.
Asta se va face prin desfiintarea unui numar de 60 de spitale si transformarea lor in azile de batrani si centre de permanenta pentru medicii de familie.
Alte 111 spitale sunt in plan pentru a fi comasate.
Iata care sunt cele mai mari spitale de urgenta din Europa, dupa numarul de pacienti
1. Centrul Clinic Serbia - are 3.500 de paturi si 7.500 de angajati
2. Charite – Universitatsmedizin Berlin, Germania - 3.213 paturi, 12.800 de angajati
Spitalele mari ale europei - 5
3. Helsinki University Central Hospital, Finlanda - 2.600
de paturi, 13.700 de angajati
Spitalele mari ale europei - 6
4. Motol University Hospital, Cehia - 2.410 paturi si 5.424 angajati
5. Sahlgrenska University Hospital, Suedia - 2.300 de paturi si 17.000 de angajati
Spitalele mari ale europei - 3
6. Allgemeines Krankenhaus der Stadt (AKH), Viena, Austria - 2.189 de paturi si 8.837 de angajati
Spitalele mari ale europei - 7
7. Semmelweis University Hospital, Ungaria - 2.096 de paturi

8. University Hospitals of Geneva, 
Elvetia  - 2.096 de paturi, 
8.451 de angajati
9. University Hospital Pilsen, Cehia - 1.838 de paturi si 4.035 de angajati
10. LKH Klagenfurt, Austria  are 1.800 de paturi si 4.000 de angajati si este la egalitate cu
10. University Medical Center din Freiburg , Germania care are tot 1.800 de paturi dar 8.000 de angajati.
Spitalele romanesti ale viitorului - 3
protv




Spitalul din Viena: Teo Trandafir este în comă indusă

Teo Trandafir (42 de ani), deputat PDL şi fost realizator TV, se află în comă indusă, la secţia de terapie intensivă a spitalului AKH din Viena. Medicii spun, printr-un comunicat de presă, că aceasta nu poate comunica.


Spitalul din Viena: Teo Trandafir este în comă indusă

"Doamna Teodora Trandafirse luptă, în prezent, cu problemele sale de pancreatită necrozantă severă. Deşi nu există nicio ameninţare imediată pentru viaţa ei, boala în sine reprezintă un pericol, fiind imprevizibilă", spun medicii austrieci. 

Reprezentanţii AKH anunţă că Teo Trandafir este, în prezent, sub tratament de terapie intensivă şi că are nevoie de îngrijire interdisciplinară optimă. 

"Este sub anestezie generală şi nu poate comunica în prezent. Acest lucru va rămâne ca atare în viitorul apropiat. Pentru a-i proteja intimitatea, s-a decis că un anunţ public în legătură cu starea ei de sănătate va fi făcut o dată pe săptămână", se mai arată în comunicatul AKH.
Teo Trandafir luptă din 7 ianuarie 2010 cu o pancreatită acută, fiind internată iniţial la Spitalul Elias din Bucureşti.
La 11 ianuarie, a fost internată la Viena, cu diagnosticul pancreatită acută de severitate medie.
La  24 februarie, aceasta a fost operată la AKH, cu scopul de a fi ţinut sub control procesul inflamator al pancreasului, după ce, potrivit medicilor, starea de sănătate a deputatului PDL se agravase.
Intervenţia a constat în eliminarea unei părţi necrozate a glandei, precum şi într-un drenaj amplu şi o spălare a cavităţii abdominale, conform unui comunicat de presă al Clinicii AKH din Viena.
realitatea

Auto-Renault: Noul Logan va fi mai german, ca un Volkswagen


Seful de design Renault spune ca noul Logan va fi mai german, mai nordic, onest ca un Volkswagen si mai ieftin decat actualul Logan
Laurens van den Acker (sursa - 0-100.ro)
Actualul Logan are un design prea utilitarist si oamenii il cumpara pentru ca e ieftin, insa noul model va fi mai german, mai nordic si mai calitativ, urmand sa transmita un mesaj de masina onesta asa cum o face si Volkswagen, nu ca actualele masini Dacia care pot cadea in banal, a declarat seful de design al Grupului Renault, Laurens van den Acker, intr-o discutie restransa cu presa, la Salonul Auto de la Geneva (1-13 martie). Desi nu are noutati la stand la acest Salon, viitorul suna bine pentru Dacia.
“Vrem ca Renault sa fie mai latin, Dacia mai nordica, mai germanica. Renault senzual, Dacia robusta, Renault mai emotional, Dacia mai rationala. Astfel putem obtine o complementaritate placuta, cu doua marci care nu se canibalizeaza, ci atrag noi clienti. (…) Primul Logan a fost desenat foarte utilitarist. A fost o masina onesta, dar uneori onest poate insemna banal. Si Volkswagen e onest, dar e vorba de un alt tip de calitate”, a spus van den Acker.
Laurens van den Acker admite ca Sandero se canibalizeaza cu Clio si vrea sa rezolve acest lucru.
“Daca te uiti la actualul Clio si la un Sandero, ambele masini sunt atragatoare si Sandero ii face lui Clio zile negre. La urmatoarele generatii le vom diferentia mai mult. Clio IV va deveni mai senzual, iar noul Sandero va fi mai calitativ, mai puternic, mai robust”, a explicat oficialul Renault.
Potrivit acestuia, Duster este modelul de referinta al Dacia, cel care da tonul noii game Dacia ce urmeaza sa apara pe piata in urmatorii ani.
“Duster este cea mai buna Dacia creata vreodata. Mi se pare un model iconic, e un vehicul puternic. Nu este un vehicul cumparat pentru pret ci pentru ca oamenilor le place cum arata. Pentru mine a fost un bun punct de plecare, asa ca noul Logan va fi mai degraba inspirat de Duster decat de Logan-ul anterior”, potrivit lui Laurens van den Acker.
Totusi, el spune ca, in cazul Duster, interiorul masinii nu se ridica la asteptarile pe care ti le creaza exteriorul, iar in viitor acest ecart trebuie corectat. Asta inseamna ca noul Logan si noile modele Dacia vor beneficia de un nou tip de interioare, pe langa exteriorul cu aspect mai robust.
“La Duster problema e ca exteriorul iti creaza dorinta, iar cand intri in interior materialele sunt dure si dezamageste. Exteriorul e aici, iar interiorul e aici”, a explicat van den Acker, ridicand mana stanga sus si punand-o pe cea dreapta la nivelul cotului primei. “Trebuie sa ne asiguram ca data viitoare sa fie la acelasi nivel”, a adaugat designerul.
Noul Logan are deja designul finalizat, iar primele cercetari Renault arata ca oamenii nu mai privesc masina ca pe una low cost.
“Cred ca Logan a fost desenat foarte utilitarist si eu cred ca oamenii l-au cumparat in principal pentru pretul sau, pentru spatiu si pentru ca este o masina noua. Cred ca trebuie sa-l facem mai dezirabil. Nu vreau ca oamenii sa se simta rusinati ca sofeaza un Logan. Trebuie sa fie o experienta pozitiva. Masina (cea noua – n.r.) iti va da o noua perceptie asupra calitatii. Si interiorul va reprezenta un salt”, a spus van den Acker.
El a aratat ca  modificarea designului noului Logan in sensul descris nu atrage cresterea costurilor, ba din contra o sa fie chiar mai ieftin decat actualul model .
“Principiile nu se schimba. Cred ca (la noul model – n.r.) proportiile sunt mai bune, suprafetele arata mai bine, temele de design arata mai bine, iar asta nu costa bani in plus. Poti desena o masina care sa arate mai bine (…) fara ca asta sa coste in plus”, potrivit lui van den Acker.
Seful de design Renault s-a aratat nerabdator sa creeze primul sau concept pentru Dacia, dar a precizat prioritatile au fost revitalizarea Renault si crearea noilor modele Dacia, nu concepte – masini demonstrative, de imagine. Laurens van den Acker a venit la 1 aprilie 2009 la Renault, de la Mazda, si nu a apucat sa-si puna amprenta asupra celui mai nou model Dacia, Duster. Chiar si designul monovolumului care va fi lansat anul viitor  a fost finalizat inainte de venirea sa la Renault. Astfel, primul automobil Dacia care va iesi pe piata sub indrumarea lui van den Acker este noul Logan, asteptat pe piata in 2012.
“Designul MPV-ului a fost terminat inainte sa incep eu (…) Am avut o strategie agresiva in ceea ce priveste conceptele Renault pentru ca vreau sa cercetam daca oamenilor le place directia in care mergem sau nu. Cand vorbim de Dacia, toata lumea vrea sa se asigure ca facem cheltuieli inteligente, dedicate produsului, nu imaginii, pe ideea potrivit careia clientii Dacia nu sunt interesati de concepte. Cred ca Duster Concept a demonstrat ca exista un interes enorm pentru imagine, dar asta nu a fost o prioritate pentru noi. Am fost atat de ocupati sa revitalizam Renault incat nu am luat in calcul si un nou concept pentru Dacia. Trebuie spun insa ca imi place ideea de a face un concept Dacia”, a spus designerul.
0-100.ro

Facebook este de vină pentru unul din cinci divorţuri, în SUA

Dacă eşti singur, Facebook şi alte reţele de socializare te pot ajuta să întâlneşti partenerul potrivit. Totuşi, pentru cei căsătoriţi, Facebook-ul poate transforma cele mai fericite căsnicii într-un dezastru.


Facebook -ul, responsabil pentru unul din cinci divorţuri, în SUA / Foto: julianhopkins.net
Un studiu recent al Academiei Americane a Avocaţilor Matrimoniali arată că Facebook este cauza menţionată în 20% dintre divorţurile din SUA. De asemenea, mai mult de 80% dintre avocaţii de divorţuri spun că numărul celor care folosesc reţelele de socializare pentru a îşi înşela partenerul este în creştere, potrivit mediafax.ro.

"Întâlnim din ce în ce mai des aceste situaţii. Unul dintre parteneri întâlneşte pe o reţea de socializare un prieten din liceu. Persoana respectivă este disponibilă şi încep să comunice pe Facebook. Cei doi se simt din ce în ce mai apropiaţi, pe măsură ce îşi împărtăşesc mai multe lucruri şi acest lucru poate duce la contact fizic ", spune Steven Kimmons, psiholog la Loyla University Medical Center din oraşul Maywood.

realitatea


Chiar dacă relaţiile care deja nu merg foarte bine sunt cele mai vulnerabile, un cuplu nu trebuie neapărat să fie într-o perioadă dificilă pentru ca o relaţie online a unuia dintre parteneri să se dezvolte într-o aventură. În majoritatea cazurilor, relaţiile online sunt începute cu cele mai nevinovate intenţii. 

Cea mai periculoasa trecatoare din lume-EL CAMINITO DEL REY – MALAGA, SPANIA

caminito del rey spania

Descriere Caminito del Rey
Cea mai periculoasa trecatoare din lume se afla in Spania, mai exact in Malaga. Cu o latime de cca. 1 metru si o grosime de 0,3 metri, Caminito del Rey este o poteca veche de 100 de ani.
‘Cararea regilor’ a fost construita in 1905 in ajutorul muncitorilor care vroaiu sa traverseze stramtoarea El Choro, de langa Álora, unde se aflau statii hidroelectrice alimentate din Cascadele Chorro si Gaitanejo.
La mai bine de 100 de ani de la construirea sa, aceasta s-a deteriorat semnificativ si de zece ani nu mai poate fi folosita. Guvernul Andaluziei doreste restructurarea drumului care poate fi transformat intr-un punct turistic pentru Spania, insa planul a ramas la stadiu de proiect din cauza celor 7 milioane de euro necesare.
El Caminito del Rey - Malaga, Spania
El Caminito del Rey - Malaga, Spania
El Caminito del Rey - Malaga, Spania
El Caminito del Rey - Malaga, Spania
El Caminito del Rey - Malaga, Spania
dreamdestinations.ro

Auto-Bijuterii pe patru roti la Geneva: Bugatti de 2,5 milioane de dolari

Luxul are zerouri multe la pret la salonul auto de la Geneva. Printre bijuteriile patru roti, stau expuse un Bugatti de 2 milioane si jumatate de dolari si un Lamborghini de un sfert de milion. Cum era de asteptat, asemenea masini au atras cei mai multi privitori si, probabil, cei mai putini cumparatori.

Plutonul celor mai admirate masini de la Geneva este deschis de un Bugatti Grand Sport, probabil una dintre cele mai scumpe masini din toate timpurile. Bijuteria auto a fost deja cumparata de cineva care nu vrea sa-si dezvaluie identitatea. Pretul? Aproape 2,5 milioane de dolari.
Prin comparatie, noul Lamborghini Gallardo Superleggera pare ieftin. Costa 240.000 de dolari, fara taxe. Masina poate ajunge la 200 de kilometri pe ora in 10,2 secunde.
Pentru cei care prefera stilul clasic, Rolls Royce a dezvaluit zilele trecute modelul Ghost, o varianta mai sport a lui Phantom. Masina costa 300.000 de dolari fara taxe.
Si standurile  
Ferrari ff geneva-01 - Ferrari FF la Geneva 2011
Citroen metropolis geneva 01 - Citroen Metropolis Concept, galerie foto
Citroen metropolis g 00004 - Citroen Metropolis Concept, galerie foto
Citroen metropolis g 00008 - Citroen Metropolis Concept, galerie foto
Citroen metropolis g 00010 - Citroen Metropolis Concept, galerie foto

Maserati si Ferrari expun cateva modele sport, lansate deja, dar care inca nu s-au demodat. De cumparatori insa, nu pare sa se planga nimeni.
incont.ro

Auto-Salonul Auto de la Geneva in imagini!Galerie Foto!

Salonul auto de la Geneva si-a deschis portile marti, 1 martie, pentru presa, urmand ca din 3 martie pana pe 13 martie sa  fie deschis pentru publicul larg.



Cea de-a 81-a editie a Salonului Auto de la Geneva include peste 40 de premiere auto, majoritatea din categoria masinilor ecologice.
Complexul Palexpo din Geneva este format din sapte hale unde si-au montat standurile 260 de expozanti din 31 de tari.
 
incont.ro

Ministerul Turismului vrea sa cumpere sistem electronic de 400.000 de euro ca sa numere turistii!

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului va cumpara un program electronic a tine evidenta numarului de turisti care se cazeaza in unitatile hoteliere din Romania. Sistemul ar putea costa 400.000 de euro, fara TVA, a anuntat institutia.



 Ministerul Turismului vrea sa cumpere sistem electronic de 400.000 de euro ca sa numere turistii!

Realizarea unui asemenea sistem este necesar din cauza diferentelor intre numarul de turisti raportati de catre diferite institutii si cele raportate in sistem de catre structurile de primire turistica", potrivit ministerului.
Ministerul Turismului sustine ca introducerea sistemului electronic, ce va costa peste 400.000 de euro, va ajuta combaterea evaziunii fiscale din turism.
 
Firma care castiga licitatia va livra sistemul "la cheie", atat componentele hardware si software, cat si serviciile necesare pentru implementarea acestuia (analiza, instalare, configurare, dezvoltare), serviciile de mentenanta si nu in ultimul rand, se va ocupa de instruirea celor care vor folosi sistemul. Firma castigatoare va fi aleasa in functie de oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic.
 
Sistemul electronic de monitorizare a turistilor din Romania va fi implementat in unitatile turisice din tara in cel mult sase luni de la data semnarii contractului. In plus, acesta va putea fi accesat de toate unitatile turistice autorizate de Ministerul Turismului.
 
In prezent, firmele care detin sau administreaza hoteluri, moteluri, vile, cabane, campinguri, sate de vacanta, bungalouri, pensiuni turistice si agroturistice sunt obligate sa inscrie turistii in evidentele operative ale unitatii si sa se asigure ca persoanele respective completeaza "Fisa de anuntare a sosirii si plecarii".
 
Formularele sunt puse zilnic la dispozitia politiei. Copiile fiselor raman in structurile de cazare, avand termen obligatoriu de arhivare de cinci ani.
incont.ro