sâmbătă, 5 februarie 2011

Accident teribil la Mina Uricani: 5 oameni au murit în subteran

Cinci mineri au murit sambătă în mina din Uricani. O explozie i-a spulberat. Salvatorii mineri au reuşit să le aducă rămăşiţele la suprafaţă, însă o nouă explozia s-a produs. Unul dintre salvatori a fost ranit usor. O comisie de urgenţă s-a întrunit la sediul minei. Primele rezultate indică o scurgere de gaze ca fiind cauza exploziei. Parchetul a deschis o anchetă, doi miniştri s-audeplsat la faţa locului.


Cinci mineri sunt blocaţi în Mina Uricani
 / FOTO: gazetavaii.ro




Accident la Mina Uricani din judeţul Hunedoara. Cinci persoane au murit în urma unei explozii puternice. Potrivit reprezentantului ITM, lucrătorii blocaţi erau electricieni, iar la încheierea programului cei cinci nu ar mai fi ajuns la suprafaţă.
Cei 15 salvatori au fost  împărţiţi în trei echipe.  Salvatorii i-au găsit pe mineri morţi. Trupurile neînsufleţite au fost aduse la suprafaţă.Salvatorii au scăpat ca prin minune de o nouă explozie care s-a produs după ce aceştia au ajuns la suprafaţă.
"În jurul 21.15 echipele de salvare au intrat în zona afectată de incident. Cele cinci persoane accidentate nu mai erau în viaţa în subteran. Cea mai grea operaţiune e cea de evacuarea victimelor. E destul de dificilă nu se ştie cauza care a dus la producerea acestui eveniment. O comisie va cerceta, parchetul şi ITM-ul, vor cerceta cauzele care au dus la producerea acestui incident.Vom încerca cât de repede să le evacuăm la suprafaţă. Până la cercetarea cauzelor şi expertizarea echipamentului nu se permite accesul în zonă. Familiile beneficiază de compensaţii baneşti şi aparţinătorii familiei pot fi angajaţi lacompanie. Având în vedere elementele care au fost descoperite semnele conduc spre producerea unei explozii ", a declarat Constantin Jujan, directorul Companiei Naţionale a Huilei.
Familiile celor morţi în tragedia de la Uricani sunt răvăşite. Ei au aşteptat veşti de la salvatori, însă, din păcate, au aflat că rudele lor au murit.
"E regretabil că s-a întâmplat aşa ceva. În momentul de faţa m-am asigurat că toate forţele care puteau fi prezente, au fost prezente. Speram să investim în viaţă, eram pregătiţi cu SMURD, cu elicopterul, să-i trasportăm, dar din păcate nu se poate face nimic. Din discuţiile pe care le-am avut cu cei resposabili de această zona s-a tras concluzia că nu erau condiţii rele, dotarea există, dar sunt şi evenimente nefericite. Existau aceste dotări şi la cei care au intrat în subteran, nu ştim ce s-a întâmplat ce a dus la această deflagraţie. În perioada următoare vom şti mai multe lucruri", a declarat Traian Igaş, ministrul de Interne.
"Muncim ca roboţii"
Unul dintre minerii care a trecut printr-o tragedie asemănătoare la Mina Petrila spune că echipele de salvatori nu ar trebui să intre în subteran.
"Condiţiile sunt grele muncim ca roboţii. Dacă bagă salvatorii se întâmplă mai rău ca la Petrila. În 48 de ore nu au voie să bage muncitori în subteran. Condiţiile sunt grele mai ales dacă e o explozie. Procedurile sunt rele.Explozia se repetă, de regulă, în două ore", a declarat Matei Petru, supravieţuitor al accidentului de la Petrila.
Oamenii care aşteptau în faţa mineri sau foşti mineri s-au plâns de condiţiile proaste din mină. Ortacii au huiduit. Autorităţile spun însă că în mină nu sunt condiţii proaste.
"Am făcut cele mai multe achiziţi pentru control în subteran în 2009-2010 şi anul aceasta. Echipamentul care se utilizează e acelaşi ca în Europa", a declarat Constantin Jujan, directorul Compania Naţionale a Huilei.
Tragedia este anchetată de Parchet şi criminalişti
La faţa de locului sunt prezenţi şi  trei procurori specializaţi pe astfel de accidente. "O echipă specializată pentru cercetarea evenimentelor efectează cercetări: poliţia judiciară, procurori, criminalişti specializaţi. Se desfăşoară activitaţi specifice metodologiei. În continuare va stabili ITM cauzele tehnice. Există o versiune: s-a produs o deflagraţie de gaz metan produsă de un arc electric dar urmează să fie  stabilite primele concluzii, în zilele următoare", a declarat Augustin Lazăr, procuror.
La Mina Uricani mai lucrează aproximativ 800 de oameni. Reprezentanţii autorităţilor locale spun că se luptă pentru ca această mină să nu fie închisă în perioada următoare.
sursa:realitatea.net

O NOUĂ VARIANTĂ A FILMULUI CU TRIBUL PIERDUT DE PE AMAZON. Cum arată şi cum trăiesc “ultimii oameni liberi ai Planetei” - SPECIAL


O NOUĂ VARIANTĂ A FILMULUI CU TRIBUL PIERDUT DE PE AMAZON. Cum arată şi cum trăiesc “ultimii oameni liberi ai Planetei” - SPECIAL



De acolo de sus, din avion, "ultimii oameni liberi ai planetei" se vedeau ca nişte păpuşimişcătoare, vopsite în roşu, despuiate şi pictate pe faţă. Când avionul guvernului brazilian a trecut pe deasupra lor, de la un kilometru, unii au înlemnit cu ochii pe cer, alţii au început să tragă cu arcul. În filmul difuzat de BBC acum câteva zile se văd limpede şi casele: în formă de corturi mai lungi, construite din ierburi şi aşezate unele în prelungirea celorlalte. Indienii necunoscuţi trăiesc în pădurile tropicale ale Amazonului, la g raniţa Braziliei cu Peru. Tribul poate oricând dispărea din cauza defrişărilor ilegale pornite din Peru. Tăietorii de lemne peruani sosiţi aici pot aduce inclusiv boli infecţioase - or, indienii pot muri din cauza unei simple gripe, aşa cum s-a mai întâmplat în alte triburi.
"Sălbaticii" din imaginile filmate au părul tuns pe frunte şi mai lung în spate, la fel ca indienii Panaon şi au apărut ţinând coşuri pline cu manioc, papaya, legume, peşte, vânat, toate acoperite cu frunze de banane. Se pare că tribul ar avea în jur de 150 de persoane, dar nu se ştie nimic despre limbă, obiceiuri şi viaţa indienilor de acolo. Un singur lucru se cunoaşte: faţă de alte triburi ale lumii care au mai avut contact cu lumea civilizată, acesta n-a avut nici un fel de legătură. Deşi unii specialişti brazilieni ştiau de existenţa acestui trib de zeci de ani, până acum nici unul n-a intrat în mijlocul lor. Imediat cum au apărut pe BBC, imaginile au făcut înconjurul lumii. Aceasta a fost, de fapt, şi intenţia guvernului brazilian, care a început şi o campanie de salvare a acestora.
"Este incredibil. Aceşti oameni există în secolul 21. Viitorul lor nu mai depinde de ei, ci depinde de noi, de conştiinţa noastră. E important pentru umanitate că aceşti oameni există. Ei ne arată că este posibil să trăim şi într-un alt mod. Ei sunt ultimii oameni liberi de pe planetă", se arată în filmul BBC, care-l citează pe Jose Carlos Meirelles, membru al departamentului pentru problemele triburilor din Guvernul brazilian. Principala sa ocupaţie este aceea de a demonstra că aceste triburi chiar există, un fapt pe care unele guverne, aflate sub presiunea companiilor care exploatează resursele bazinului amazonian, refuză să-l accepte.

VEZI AICI FILMUL BBC: PRIMUL FILM CU TRIBUL PIERDUT DE PE AMAZON, făcut public. "Ultimii oameni liberi de pe Planetă" privesc împietriţi spre cer la avionul echipei de televiziune

Cei mai vulnerabili oameni de pe planetă: şi o simplă gripă îi ucide
Acesta nu este singurul trib din Brazilia, ci mai trăiesc izolate încă alte 67 de triburi. "Cei care defrişează vor distruge şi acest trib. Guvernul din Peru trebuie să-i oprească înainte să fie prea târziu. Este nevoie să le protejăm teritoriul. Oamenii din aceste imagini fac parte dintr-un trib care prosperă. Trebuie lăsaţi să facă singuri alegerile legate de viitorul lor", a spus Stephen Corry, directorul organizaţiei Survival International, care luptă pentru drepturile acestor triburi.
În general, triburile din Amazon sunt bine organizate, prospere, cultivă legume şi fructe, plantează bumbac, pescuiesc, vânează tapiri, porci sălbatici, căprioare şi maimuţe. Se apără cu arcuri şi folosesc macete. Cu toţii par foarte puternici, sănătoşi şi fericiţi cu viaţa pe care o duc.
 Preşedintele peruan Alan Garcia, însă, a spus ca aceste triburi nu există, după ce a preluat conducerea în 2006.
 La polul opus, Brazilia a delimitat câteva teritorii din pădurea Amazonului, pentru ca a-i proteja pe membrii triburilor. Pământul pe care trăiesc aceştia este dorit pentru resursele foarte bogate (lemn, ferme, minerit şi multe altele), arată asociaţiile care le protejează.
Potrivit organizaţiei Survival International, oamenii din aceste triburi trebuie să fie protejaţi fiindcă sunt " cei mai vulnerabili de pe planetă". Apoi, pentru limba lor, unică, şi pentru cunoştinţele pe care le au despre medicină, plante şi animale. Dacă ei ar dori să intre în contact cu lumea, vor găsi o cale de a o face, de aceea nu trebuie forţaţi, se mai arată pe site-ul organizaţiei.
Alte triburi din Amazon care au intrat în contact cu lumea civilizată n-au fost prea fericite: de pildă, nu demult patru membri ai unui trib peruvian au murit fiindcă un jurnalist englez le-a adus gripa în comunitate. Apoi, după ce a fost contactat prima dată în 1996, mai mult de jumătate din tribul peruan Murunahua a murit din cauza diverselor boli ale civilizaţiei. Cu totul, indienii brazilieni numără acum circa 350.000 de persoane, faţă de 5 milioane, câţi erau când au sosit peste ei primii europeni.
Pădurile cu ploi abundente din Amazon emit gaze cu efect de seră din cauza secetelor
În ceea ce priveşte defrişările ilegale din pădurile Amazonului, situaţia este destul de tristă. La asta s-a adăugat şi faptul că anul trecut bazinul a fost lovit de o secetă puternică, pestecea din 2005. Acesta era considerată ultima cea mai lungă secetă, "cu probabil mai mulţi copaci pierduţi", se arată pe site-ul BBC. Potrivit aceleiaşi surse, seceta din 2005 era considerată "un eveniment întâmplat o dată la un secol". Atunci, seceta a acoperit o zonă de circa 2 milioane kilometri pătraţi. În 2010, însă, seceta a acoperit 3 milioane de kilometri pătraţi şi a coborât fluviul Amazon la cele mai scăzute debite din ultima jumătate de secol. Ca urmare, peste 20 de mari localităţi au declarat stare de urgenţă.
În anii secetoşi, Amazonul se schimbă, nu mai absoarbe dioxid de carbon, ci emite, mai notează BBC. Astfel, "zilele în care pădurea amazoniană diminua impactul creşterii gazelor cu efect de seră sunt pe sfârşite". Cercetătorul şef Simon Lewis de la University of Leeds a declarat pentru BBC că "dacă în zonă vor fi mai multe secete, atunci pădurile cu ploi abundente din Amazon nu vor mai fi sursă importantă de reducere a încălzirii globale, ci o sursă majoră de emisii de gaze cu efect de seră". Astfel, se estimează că din cauza secetei de anul trecut s-ar fi eliberat 8 miliarde de tone dioxid de carbon, raportate la un număr mai mare de ani. Adică la fel de mult ca emisiile anuale cumulate ale Chinei şi ale Rusiei.
Acasă la triburile Amazonului. Fiecare al patrulea copac al lumii creşte în pădurile de aici
Dar să vedem cum arată "casa" triburilor de indieni din Amazon. Pădurea ecuatorială amazoniană mai este numită şi "plămânii planetei", având ca întindere 8,5 milioane de kilometri pătraţi. Se consideră că la fiecare patru arbori din lume unul se află în Amazonia. În junglă cresc arbori gigantici, înalţi chiar şi de 60 de metri, palmieri, tufişuri dese şi alte 3.000 de varietăţi de arbori despre care încă se cunoaşte foarte puţin. Unii arbori au şi 250 de ani. Jungla atât de deasă, încât viaţa sălbatică se desfăşoară în mare măsură sus, departe de sol, la nivelul coronamentului. Cu totul, în pădurile Amazonului există 180 de specii diferite de plante pe hectar.
Iată numai un fragment din enciclopedia "100 Most Beautiful National Parks of the World" unde se prezintă o bucată infimă din frumuseţea locului unde trăiesc triburile: "Pentru a se apropia cât mai mult de lumină, epifitele (fac parte din familia orhideelor) cresc pe crengile arborilor, adunând fiecare picătură de umezeală care se prelinge pe frunzele lor în formă de pâlnie. Aceste miniaturale bazine de acumulare construite din frunze reprezintă ele însele un ecosistem, fiind căminul pentru un număr important de mici animale, mai ales broaşte şi insecte".
În 1989, Al Gore spunea: "Contrar la ceea ce cred brazilienii, Amazonia nu este proprietarea lor, ea aparţine tuturor".
Dumneavoastră cum credeţi că ar trebui procedat cu tribul necunoscut descoperit în pădurile Amazonului?
sursa:gandul.info

Gripa porcină face din nou victime în România


Gripa porcină face din nou victime în România. (Foto:RomaniaLibera)



Trei persoane au decedat din cauza gripei A/H1N1 în ultima săptămână din luna ianuarie, iar la alte 40 a fost confirmată infectarea cu virusul gripal, existând focare locale în Bucureşti, Iaşi, Bacău, Constanţa, Prahova şi Mureş, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor
 Transmisibile al INSP a înregistrat, în săptămâna 24 -30 ianuarie, 75 de cazuri de gripă, din care 43 de tip A/H1N1 şi 32 de tip B.
Dintre cele 43 de persoane la care a fost confirmată infectarea cu virusul gripal A/H1N1, trei au decedat, în judeţele Bistriţa, Constanţa şi Sălaj.
Medicii au constatat o tendinţă crescătoare a virozelor respiratorii acute şi a gripei, cu o incidenţă medie care a depăşit nivelul bazal, fără însă să fie depăşie valorile maxime aşteptate.
În prezent există focare locale în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Bacău, Constanţa, Prahova şi Mureş, precum şi activitate sporadică în restul ţării.
Totodată, la nivel naţional au fost înregistrate, în ultima săptămână din ianuarie, 6.644 de cazuri de infecţii acute respiratorii, cele mai mult, respectiv 2.289, la grupa de vârstă 0-4 ani , urmată de grupa 5-14 ani, cu 1.925 de cazuri.
Până la sfârşitul lunii ianuarie au fost vaccinate antigripal 1.140.589 de persoane, dintre care 572.884 la grupa de vârstă peste 65 ani, potrivit datelor înregistrate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control
 al Bolilor Transmisibile din Institutul Naţional de Sănătate Publică.
De la începutul supravegherii infecţiilor respiratorii şi gripei, respectiv din octombrie 2010 şi pâna în 1 feruarie 2011 au fost înregistrate 121 de cazuri de gripă, din care 79 de tip A/H1N1, 40 de tip B şi două de tip A/H3N2.
sursa:romanialibera.ro

De ce criza din Egipt ar putea scumpi benzina românească

Criza din Egipt ar putea scumpi benzina la pompele din România, sunt de părere analiştii contactaţi de romanialibera.ro. Motivul îl reprezintă o iminentă majorare a preţului petrolului pe plan mondial. Preţul petrolului Brent a atins joi maximul ultimelor 28 de luni, de 103,37 dolari pe baril, din cauza îngrijorărilor investitorilor că tensiunile din Egipt se vor propaga în statele invecinate. Analiştii consideră că a apărut o reacţie emotivă a investitorilor, care au început să-şi facă stocuri şi ne putem aştepta în perioada următoare la creşteri ale preţului petrolului de până la 8%. Astfel că şi preţul benzinei la pompele din România ar putea urca cu câţiva bani.

"Influenţa va fi de natură emotivă, nu cred că aprovizionările cu ţiţei vor fi efectiv deranjate prea mult. E o treaba emotivă, oamenii fac stocuri şi preţul va creşte până în 7-8% pe termen scurt", explică analistul economic Bogdan Baltazar.

Deja, compania
 OMV Petrom, controlată de Grupul OMV din Austria, a majorat de vineri preţul motorinei cu 6 bani/litru, în timp ce preţul benzinelor rămâne nemodificat. De asemenea, compania Rompetrol Downstream, care face parte din Grupul Rompetrol, a majorat joi preţurile de referinţă la motorină cu 5 bani/litru. 
Analiştii străini consideră că preţurile pe piaţa mondială a ţiţeiului ar putea urca atât timp cât tensiunile din Egipt rămân nerezolvate. "Credem că impasul politic din Egipt va creşte cotaţiile petrolului", a afirmat Edward Meir, analist la Edward Meir, citat de Reuters şi preluat de Mediafax.

2,5% din producţia mondială de petrol trece prin Egipt
Un alt motiv de îngrijorare pe piaţa mondială a petrolului este legat de ruta de transport a ţiţeiului. Aproximativ 2,5% din producţia mondială de ţiţei este transportată prin canalul Suez şi conducta Suez-Mediterana, iar perturbarea acestei rute ar putea produce probleme mari în aprovizionarea cu petrol a Europei.

Deocamdată în zona Suez nu au fost raportate probleme, armata menţinând ordinea, însă activitatea porturilor Alexandria şi Damietta este perturbată semnificativ din cauza lipsei de personal şi a absenţei reprezentanţilor autorităţilor vamale.

"Criza din Egipt are un impact asupra preţului petrolului din cauza Canalului Suez şi astfel a crescut preţul la bursa. Această situaţie este însă temporară, în ceea ce priveşte preţul petrolului. Consecinţele sunt de durată, dar sunt şi pozitive şi negative", ne-a explicat analistul Liviu Voinea, presedinte GEA. 
"Companiile petroliere vor fi cele mai afectate de această evoluţie din Egipt şi vor avea pierderi, pentru că trebuie să suporte creşterea preţului barilului de petrol. Ele sunt lovite de caracterul speculativ al acestei creşteri a preţului petrolului", explică Constantin Tampiza, reprezentantul preşedintelui LukOil Moscova în România.
Mark Mobius: "Consecinţele geopolitice ar putea fi pozitive"
Mark Mobius, preşedinte Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, şi guru al pieţelor emergente, a remarcat că bursele din Egipt au fost închise din 30 ianuarie, iar cele din Orientul Mijlociu/Africa de Nord (MENA) au scăzut substanţial între 25 ianuarie şi 1 februarie pe fondul incertitudinii politice din zonă. „Alţi investitori caută o oportunitate de a cumpăra stocuri la preţuri scăzute. Consecinţele geopolitice ale acestei tulburări sunt multe, nu numai pentru Egipt, ci şi potenţial pentru restul lumii, şi pentru cea mai mare parte vor fi, probabil, pozitive, deoarece reforma politică a fost aşteptată de mult timp în regiune", notează Mark Mobius în una dintre cele mai recente postări de pe blogul său.
 sursa:romanialibera.ro

Stancu si-a numit inlocuitorul PERFECT la Steaua! Vezi cine e

Bogdan Stancu a vorbit pentru prima data dupa golul superb reusit aseara cu Galatasaray. El stie cine ii poate lua locul la Steaua.Stancu si-a numit inlocuitorul PERFECT la Steaua! Vezi cine e



Steaua nu are nevoie de Moraes, il are pe BIlasco. Bogdan Stancu il stie pe fostul varf al Urziceniului foarte bine, au crescut impreuna la FC Arges.
Bilasco va fi golgeterul Stelei in retur, spune Bogdan Stancu:
"Zic ca in acest retur Bilasco va arata ce poate pentru Steaua. Il cunosc si stiu cum se pregateste!", a declarat atacantul Galatei.
Stancu a ramas impresionat de forma lui Dica arata in meciurile din Antalya:
"Dica mi-a placut, a jucat foarte bine si cred ca va avea un cuvant de spus"
sursa:sport.ro

Noul model Dacia va şoca industria auto în 2012

La începutul anului 2012, Dacia va surprinde industria auto cu un model extraordinar. Nici nu vă puteţi imagina cum va arăta. Declaraţiile au fost făcute de şeful departamentului de marketing şi comunicare Renault, Stephen Norman, într-un interviu pentruCaradisiac






"Aşteptaţi-vă la un model de excepţie în anul 2012, pe care îl veţi vedea la Geneva.   Nu vă puteţi nici măcar imagina cum va arăta. Apoi, după 6-12 luni, veţi vedea o extensie a gamei Dacia în categoria superioară. Pregătim o gamă mai largă de modele" a spus Norman.

În ceea ce priveşte canibalizarea celor două mărci (Renault şi Dacia), şeful marketingului de la Renault a răspuns simplu: "Dacia explodează, Renault progresează. Nu este nicio ţară în care să fim prezenţi, iar Renault să nu fi crescut. Într-adevăr, Dacia creşte foarte mult, dar Renault progreseasă cu siguranţă".

Vezi interviul aici

Conform AutoBild, Dacia plănuieşte lansarea a opt modele noi şi mai multe facelift-uri în următorii patru ani. Una dintre noutăţi, un low-cost ce va avea un preţ de circa 5.000 de euro.

Cu numele de Citadine, modelul ar putea avea în jur de 3,6 metri lungime, 3 uşi şi ar putea împrumuta platforma tehnică a lui Renault Twingo.

Dacia vrea să intre pe segmentul clasei de mijloc cu un model de 4,7 metri lungime. Printre planurile constructorului pentru anii următori se numără un urmaş al lui Sandero, un van, un pickup şi un facelift pentru Duster.

Program lansări Dacia 2012-2015
  • 2012 Sedan clasă medie (4,7 metri lungime) de dimensiunile unui Renault Laguna, dar la preţ de Megane
  • 2013 Noul Logan cu dimensiuni mai mari, Logan City Van, Logan pick-up, Dacia MPV (MINI-BUS FAMILY CAR), Dacia LCV Van, Sandero facelift
  • 2014 Duster Pickup, Duster facelift
  • 2015 Dacia Citadine - 3,60 m, 3 uşi, hatchback, Noul Sandero



Automobile Dacia intenţionează să pătrundă pe cât mai multe pieţe internaţionale, cu excepţia SUA, având în vedere că vânzările din Europa de Vest nu vor rămâne pentru foarte mult timp la fel de puternice, a declarat vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe.

"În lumea auto eşti iresponsabil dacă tu crezi, aşa, că vei trăi într-o fericire continuă. Scopul nostru este întreg globul pământesc, mai puţin Statele Unite, din motive strategice. N-avem ce căuta acolo (...) Deci, scopul nostru este întregul glob cu câteva excepţii gerografice, cum ar fi prin Orientul Mijlociu", a răspuns Stroe întrebat dacă piaţa vest-europeană va continua să fie principala ţintă de vânzări pentru următorii ani.

Stroe crede că nici Australia nu ar putea fi o destinaţie de export, din cauze logistice, întrucât transportul este prea scump.

Potrivit lui Stroe, cu Sandero şi Duster, brandul Dacia a arătat ca depăşeşte sfera Logan şi că reprezintă o soluţie raţională, similară IKEA.

Oficialul a reiterat că Dacia va scoate în fiecare an câte unu-două modele noi. Vicepreşedintele Dacia a mai arătat că producătorul a avut o până în prezent trei strategii de marketing, în funcţie de piaţa căreia i s-a adresat.
sursa:money.ro

Selecţia pentru Germania, prelungită

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă prelungirea perioadei de selecţie pentru studenţii care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanţei de vară. Depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limba germană va avea loc în perioada 7-25 februa-rie 2011, între orele 9.00–15.00, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, str. Avalanşei nr. 20-24, parter, în cadrul Direcţiei Relaţii Internaţionale EURES şi Mediere. „Menţionăm că prelungirea perioadei de depunere a dosarelor se datorează discuţiilor purtate în vederea flexibilizării condiţiilor de participare şi ocupării a cât mai multe posturi. La selecţie vor putea participa studenţii şi masteranzii care urmează cursuri la zi, la orice facultate acreditată conform legii, inclusiv cei din ultimul an de studii“, ne-a transmis Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al AJOFM. Pentru detalii puteţi suna la numerele de telefon 021/311.07.73 sau puteţi intra pe site-ul muncainstrainatate.anofm.ro. 
sursa:monitoruldefocsani.ro

Vanghelie, despre candidaţii Alianţei PSD-PNL: Încercăm să ne maimuţărim împreună prin sondaje

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, la finalul CEx al PSD, în cadrul căruia a fost votat Protocolul Uniunii Social-Liberale, că este destul de greu să fie convins de importanţa acestei alianţe. "Eu am principiile mele", a spus Vanghelie. Cât despre sondajele care îl dau ca preferat când pe Antonescu, când pe Ponta, liderul PSD notează: "Acum trăim într-o boală a sondajelor şi încercăm să ne maimuţărim împreună prin sondaje".
Vanghelie: Acum trăim într-o boală a sondajelor şi încercăm să ne maimuţărim împreună prin sondaje
Vanghelie: Acum trăim într-o boală a sondajelor şi încercăm să ne maimuţărim împreună prin sondaje





"Pe mine e greu să mă convingă cineva. Eu am principiile mele, care sunt sănătoase. Sunt de acord cu tot ceea ce e constructiv, dar e greu să mă mai convingă cineva. Nu mă mai schimb la vârsta asta", a spus Marian Vanghelie, întrebat fiind dacă este de acord cu alianţa PSD-PNL.
În ceea ce priveşte ultimul sondaj, efectuat la comanda PNL, care-l plasa pe Antonescu în fruntea preferinţelor românilor la prezidenţiale, cu 33,4%, în vreme ce Ponta aduna doar 25,9%, liderul PSD apreciază, ironic: "Noi trăim acum într-un fel boală a sondajelor şi încercăm să ne maimuţărim împreună prin sondaje. Va trebui de discutat foarte serios în ceea ce scrie în protocol privitor la modul în care se vor face sondaje şi cum ne vom verifica. Nu se pot schimba lucrurile peste noapte."
Cât despre suspendarea preşedintelui Băsescu, preşedintele PSD Bucureşti susţine că aceasta nu mai reprezintă o prioritate.
"Nici nu cred că se poate acum, ca să fiu sincer. Cred că, în momentul de faţă, problemele românilor sunt cu totul şi cu totul altfel. Cel mai important cred că ar fi că trebuie dat jos Guvernul şi preluată guvernarea într-o formă sau alta, ca să încercăm să schimbăm lucrurile. Cred că în primul rând trebuie să fie dat jos acest guvern care şi-a dat verdictul până acum. Nu cred că mâine asta e pe agenda oamenilor", a spus Vanghelie. 
sursa:realitatea.net

Cel mai mic SUV Mercedes

Mercedes pregăteşte un rival pentru BMW X1GLC, aşa cum l-a numit constructorul din Stuttgart, va intra în producţie în 2012, scrieautocar.co.uk


sursa foto:autocar.co.uk
În noul program Mercedes MFA (modular front architecture) vor intra şi modelele clasei A şi B, dar şi viitorul CLC ("coupe" în 4 uşi) şi un posibil break, CLT.

Designul, inspirat de conceptul Blue Zero, va fi opera celor de la Sindelfingen Studio. GLC va avea tracţiune integrală, dar ar putea exista şi variante cu tracţiune pe puntea faţă,fapt ce l-ar face mai atractiv pentru o gamă mai largă de clienţi. Mercedes are în proiect şi variante care vor folosi combustibili alternativi (hibrid - electric/benzină şi propulsie pe hidrogen).
Motorizări
Benzină

GLC200 CGI, 4 cilindri, turbo 168 cai putere
GLC250 CGI 201 cai putere

Diesel 

GLC180 - motoare Renault 1,6 l, 120 cai putere
GLC200 CDI 2,1 litri 170 cai putere
GLC250 CDI 204 cai putere
sursa:money.ro