duminică, 13 februarie 2011

A murit imediat dupa ce iubitul a sarutat-o pentru prima oara in viata ei

sarut

Sarutul mortii. O tanara de 18 ani din Marea Britanie a crezut ca primul sarut din viata ei va fi printre cele mai frumoase momente. I-a adus insa sfarsitul.



Jemma Benjamin, jucatoare de hockey si inotatoare de performanta, a murit sub privirea ingrozita a prietenului ei in varsta de 21 de ani.
Fata s-a prabusit pur si simplu dupa ce Daniel Ross, coleg de facultate, a sarutat-o.
La atopsie, legistii au descoperit ca Jemma a decedat din cauza unei boli rare de inima care omoara 500 de oameni anual numai in Marea Britanie - Sudden Arrhythmic Death Syndrome sau sindromul mortii subite provocate de aritmie.
Daniel, care avea o relatie cu Jemma de trei luni, a incercat cu disperare sa o salveze inainte de sosirea paramedicilor, insa, au spus doctorii, nimic nu se mai putea face pentru tanara.
Jemma, care a fost descrisa de mama ei ca “o persoana extrem de sanatoasa”, a murit in aprilie 2009, insa de abia acum medicii legisti au putut stabili cauza exacta a mortii acesteia.
protv
 




Nu toti romanii sarbatoresc Valentine's Day. Kitsch sub forma de cadou

inimioara


Prea mult roz nu este pe placul tuturor insa. In ciuda targurilor "tematice", jucariile de plus, vorbele dulci sau orice lucru care capata forma de inimioara raman, pentru unii, neatractive.

 Si pentru ca oferta nu a induplecat inimile prea multor cumparatori, unii comercianti au iesit cu martisoarele la vanzare.
"Tandretea si banii" ar trebui sa mearga mana in mana, pentru o relatie in an de criza. Asa s-au gandit comerciantii, care incearca sa-i atraga pe clienti cu inimi ... comestibile, facute din paste fainoase sau cu jocuri pline de surprize, pentru cuplurile care au bani de cheltuit.
Cine vrea, ii poate darui jumatatii un ... ravas, adica o scrisorica de dragoste.
Si daca pe unii Ziua Indragostitilor i-a gasit nepregatiti, comerciantii n-au mai vrut sa piarda vremea si au scos pe tarabe si martisoarele.
La capitolul sugestii, o inima dulce poate fi un cadou potrivit, cred negustorii. Alti indragostiti, in schimb, mai sobri sau mai sceptici, nu vor sa-l sarbatoreasca pe Sfantul Valentin.
Mai multe targuri de haine, bijuterii, dulciuri si suveniruri sunt deschise zilele acestea in Capitala.
protv


Accident spectaculos în Oradea. Doi şoferi s-au ciocnit frontal

Au consumat alcool şi s-au urcat la volan. Doi şoferi au fost implicaţi într-un accident spectaculos, produs la primele ore ale dimineţii în centrul oraşului Oradea.


Doi şoferi din Oradea au fost implicaţi într- un accident spectaculos
Doi şoferi din Oradea au fost implicaţi într- un accident spectaculos / FOTO: RTV



Şoferii se întorceau de la petreceri şi consumaseră băuturi alcoolice când s-au ciocnit. Din fericire unul dintre ei a scăpat nevătămat, iar celălalt a fost rănit uşor.
Potrivit primelor cercetări cauza accidentului este neacordarea de prioritate.
realitatea

Doi tineri din Dâmboviţa, incendiaţi în propria maşină

Doi tineri au ajuns în stare gravă la Spitalul de arşi din Capitală după ce mai multe persoane, încă neidentificate, ar fi aruncat în maşina lor un cocktail Molotov.


Doi tineri au ajuns în stare gravă la spitalul de arşi din Capitală
Doi tineri au ajuns în stare gravă la spitalul de arşi din Capitală / FOTO: RTV


Evenimentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 23.40. Ce doi tineri, în vârstă de 23, respectiv 27 de ani, se aflau într-un autoturism pe Bulevardul Basarabia din Capitală. Anchetatorii iau în calcul ipoteza unei reglări de conturi sau a unei răzbunări. După felul în care a fost autoturismul vandalizat, se pare că ar fi putut fi incendiat cu un cocktail Molotov.

Cei doi tineri se află la Spitalul de Arşi din Capitală. Starea lor este stabilă şi sunt internaţi la Terapie Intensivă cu arsuri de gradul doi şi trei.

Parchetul Tribunal Bucureşti a demarat o anchetă în acest caz.

realitatea

Acuzaţie: Şpagă de 20.000 de dolari pentru liderul de sindicat Vasile Marica

O atenţie de 20.000 de dolari este suma cu care o inspectoare vamală şi-ar fi cumpărat postul în urmă cu câţiva ani. Aceasta este declaraţia unor surse din interiorul sistemului vamal, care precizează că banii au ajuns la actualul lider al Sed Lex, Vasile Marica.


O inspectoare vamală susţine că a dat şpagă pentru a obţine postul
O inspectoare vamală susţine că a dat şpagă pentru a obţine postul / FOTO: romanul.eu



Femeia, proprietara unei vile de patru etaje în comuna Ghermăneşti, confirmă plata, despre care spune că a fost făcută de fostul soţ. Pe care Vasile Marica şi-l aminteşte, dar căruia zice că nu-i datorează nimic.
"Nu mi-a dat nimeni niciun ban. Ducu este bărbatul, într-adevăr, dar eu n-o cunosc pe ea. N-am văzut-o niciodată. Pe Ducu-l cunosc, într-adevăr. Am încercat, sindicatul, să înfiinţăm o firmă împreună. Nu mi-a dat niciodată niciun ban. Şi cu asta basta. N-a mers firma respectivă. Am închis-o şi i-am dat-o lui. Şi cu asta, basta. Nu m-a ajutat el cu nimic şi cu nimeni", a declarat Vasile Marica, preşedintele sindicatului Sed Lex.
Numele lui Vasile Marica a mai fost vehiculat zilele trecute în cazul scandalului şpăgilor din vamă."Domnul Marica este un şurub esenţial al maşinăriei diabolice de acoperire a evaziunii fiscale, fiind veriga de legătură dintre PNL şi celelalte grupuri de interese din cadrul Autorităţii vamale, iar preşedintele Băsescu, anul trecut, la întâlnirea cu liderii confederaţiilor sindicale i-a rugat pe aceştia să transmită domnului Marica că patronează un sindicat care gestionează contrabanda şi evaziunea fiscală", a precizat Vasile Lincu, preşedintele Pro Lex.
"Cum îţi permiţi să spui că dau bani la presă. Şi o pui pe mama să stea la televizor să plângă pentru că mă acuză cineva. Nu ţi-e jenă (...)", a replicat Vasile Marica.
vezi si video pe realitatea.ro