- După NASA şi ESA a venit rândul Agenţiei Spaţiale Române să simuleze o expediţie pe Marte. Izolată în deşertul din Platoul Colorado, echipa românească a trăit două săptămâni ca şi cum s-ar fi aflat pe Planeta Roşie
Au făcut duş o dată la trei zile pentru că apa e preţioasă, au mâncat prafuri şi hrană deshidratată, au purtat costume de astronaut şi au făcut cercetări ca să afle dacă există cumva noi forme de viaţă.
"Singurele diferenţe între noi şi un echipaj real au fost valoarea diferită a gravitaţiei şi faptul că ne-am dus acolo cu un SUV în loc de o rachetă", spune astronomul Haritina Mogoşanu, secundul primei misiuni româneşti de simulare a unui zbor pe Planeta Roşie. Timp de două săptămâni, între 14 şi 29 ianuarie, ea şi cei cinci colegi ai ei s-au comportat ca şi cum s-ar afla pe Marte.
Misiunea cercetătorilor Agenţiei Spaţiale Române a fost denumită RoMars2011 şi a coincis cu aderarea României la convenţia Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Acest lucru înseamnă că oamenii de ştiinţă români pot participa la programele derulate de ESA, având acces deplin şi la cercetările şi tehnologiile utilizate de agenţia interguvernamentală europeană.
Cele 15 zile de simulare a vieţii pe Marte au avut ca scop popularizarea misiunilor spaţiale în rândul românilor. Pe parte ştiinţifică, cercetătorii au avut ocazia să înveţe cum se utilizează, în teren, tehnologia dezvoltată pentru exploatarea Plantei Roşii.
Agenţia Spaţială Română a fost înfiinţată în 1991, fiind o instituţie publică independentă, a cărei miniune este dezvoltarea tehnologiilor necesare explorării spaţiale.
Am intrat în rândul lumii spaţiale
"Cu riscul de a folosi un cuvânt comun, experienţa a fost fenomenală. Am avut într-adevăr senzaţia că suntem pe altă planetă. Mediul înconjurător este complet diferit faţă de cel cu care suntem obişnuiţi. În prima zi am fost îngrijoraţi, ne gândeam cum vom supravieţui două săptămâni departe de civilizaţie. La final nu mai voiam să ne întoarcem", spune Căpitanul Virgiliu Pop, cel care a venit cu proiectul misiunii RoMars.
Datorită acestei idei, Agenţia Spaţială Română a devenit a treia după NASA şi ESA (Agenţia Spaţială Europeană) care trimite un echipaj pe Platoul Colorado, la Mars Desert Research Station, unde de câţiva ani au loc simulări. Banii necesari au fost asiguraţi de un sponsor local. Dintre cei şase tineri români membri ai misiunii, cinci au făcut deplasarea în Utah, Statele Unite, iar fizicianul Florin Mingireanu i-a ajutat din ţară, prin Internet. "Costurile unei misiuni adevărate pe planeta Marte sunt uriaşe, iar astronauţii, odată ajunşi acolo, sunt practic pe cont propriu. N-are cine să-i ajute. Trebuie să se descurce cu ce au. De aceea e important să se facă sute, mii de simulări, pentru ca echipajul real să fie pregătit pentru cât mai multe situaţii", spune Florin Mingireanu. România a avut grup tânăr. Patru dintre membri au între 25 şi 27 de ani, iar ceilalţi doi 37.
O zi pe "Marte"
"De departe cel mai emoţionant moment a fost atunci când am văzut habitatul pentru prima oară", spune astronomul Haritina Mogoşanu, care păstrează şi astăzi cartea poştală cu fotografia şi autograful lui Dumitru Prunariu, primul român ajuns în Cosmos. Construcţia care a impresionat-o atât de tare e un adăpost cu strictul necesar, în care te calci pur şi simplu pe picioare. "Dormitoarele erau cât o cămară. Aveau un pat mic şi un culoar prin care nu puteau să treacă două persoane", spune biologul Beatrice Gilea, mezina misiunii.
Multe dintre lucrurile banale erau un lux pentru echipajul românesc. "Făceam duş la trei zile, pentru că apa este limitată. Apoi cineva pregătea micul dejun. Eu am făcut omletă dintr-un praf galben care era într-o cutie de carton. Turnam peste el apă fierbinte, aşteptam două minute şi era gata. Mai aveam legume deshidratate, carne şi cremă de ciocolată", spune Iulia Jivănescu, geologul misiunii. După masă, inginerii făceau rondul, ca să vadă dacă generatoarele funcţionează şi ATV-urile sunt pregătite pentru misiuni.
"La ieşirea din habitat, ne îmbrăcam în costume de astronaut, apoi treceam printr-o cameră de depresurizare, ca să nu ducem afară bacterii pământene. La fel făceam şi când ne întorceam din deşert", spune biologul Beatrice Gilea, care are la activ, împreună cu geologul Iulia Jivănescu, cele mai multe ieşiri pe "Planeta Roşie". Mergeau împreună în misiuni pentru a cerceta rocile, pentru a măsura pH-ul solului şi pentru a lua mostre de sol cu scopul de a vedea dacă există sau nu microorganisme. De cele mai multe ori, tinerele erau însoţite de Dragoş Brătăşanu, cercetător care juca rolul jurnalistului-fotograf.
Seara, echipajul se strângea în jurul telescopului Haritinei Mogoşanu. "I-am învăţat constelaţiile, ca să navigheze fără busolă, pentru că pe Marte nu există câmp magnetic", spune astronomul. Tot ea le-a explicat că, dacă ar fi cu adevărat într-o misiune marţiană, pe timpul zilei cerul ar fi gălbui, cum e la noi la apus. Doar seara şi dimineaţa culoarea lui ar fi albastră.
O gaură mică în ţeava cu apă a pus în pericol misiunea
Montarea telescopului a fost însă o muncă migăloasă, care a pus la grea încercare răbdarea astronomului Mogoşanu. "Am avut mult de furcă. Găseam în fiecare seară ceva de reparat sau de resetat. Nici tehnica nu a fost foarte de folos. Unele echipamente erau vechi. Dar am reuşit să trecem peste probleme", spune ea.
Tensiunea cea mai mare a fost în momentul în care membrii echipajului au descoperit o fisură în ţeava de evacuare a apei, fisură pe care au fost nevoiţi să o repare în timp record, pentru că altfel întreaga misiune ar fi fost periclitată. "Am improvizat. Le-am dat din laboratorul de biologie film de parafină, un fel de bandă adezivă pe care o foloseşti ca să sigilezi eprubete, să nu mai intre aer. E un fel de plastic care se întinde şi rămâne etanş", spune biologul Beatrice Gilea.
Scovergile româneşti au intrat în cartea de bucate a Mars Society
Misiunea RoMars nu este terminată. Cercetătorii români analizează acum rezultatele experimentelor pe care le-au făcut în deşert. Câteva dintre rezultate s-au văzut deja şi au fost apreciate de americani. Este şi cazul unui ceas solar făcut după principiul celui din pietre de la Sarmizegetusa, o construcţie asemănătoare mult mai cunoscutului Stonehenge. "Ceasul se poate vedea de pe fereastra bucătăriei habitatului şi funcţionează pe bază de umbră umană. Este în proces de înregistrare în baza de date a ceasurilor solare din SUA. L-am construit din pietre, împreună cu colegii, pentru a măsura orele din ziua marţiană", spune astronomul Haritina Mogoşanu, cea care a venit cu ideea. Ea a sugerat de asemenea că plasticul, metalul şi hârtia ar trebui colectate separat, un proiect care va fi continuat de viitoarele echipaje care vor simula misiuni marţiene pe Platoul Colorado.
Lăudat de americani a fost şi jurnalistul misiunii, cercetătorul Dragoş Brătăşanu. "Cei de la Mars Society din SUA mi-au spus că n-au văzut în viaţa lor astfel de poze", povesteşte el. Într-un mail, supraveghetorii misiunii i-au spus că pozele lui sunt cele mai bune făcute până acum în simulările de pe teritoriul american şi că speră ca echipajul care va păşi pentru prima dată pe Marte să aibă parte de un fotograf la fel de talentat.
Tot la succese, românii au bifat şi intrarea scovergilor Haritinei Mogoşanu în cartea de bucate care va merge pe Marte cu primul echipaj uman real. Apreciată a fost şi mămăliga Căpitanului Virgiliu Pop, făcută pe 24 ianuarie, când s-a sărbătorit Unirea Principatelor. Cu patru zile înainte, echipajul RoMars a fost tot în sărbătoare. Pe 20 ianuarie România a intrat în Agenţia Spaţială Europeană. "Am zis că trebuie să denumim un munte după numele domnului Marius Piso, preşedintele ROSA, un om minunat care n-a spus niciodată nu, indiferent cu ce idee am venit", spune geologul Iulia Jivănescu.
"Căţelul" marţian Grivei, neînfricat în misiunile de explorare
"Am ţinut mult ca roverul să fie botezat Grivei. Numele lui întreg e de fapt Ground Roving Vehicle. Prescurtarea am făcut-o ca să ne placă nouă", spune Florin Mingireanu, cel care a proiectat maşinăria neagră şi sofisticată. Transportul cu avionul din România până în Statele Unite nu i-a priit căţelului marţian, care a ajuns la destinaţie cu defecţiuni. La indicaţiile fizicianului Mingireanu, aflat în ţară, căpitanul Pop şi secundul Mogoşanu au muncit zile la rând ca să-l pună pe picioare. Dar astfel de lucruri sunt inerente în cazul unei misiuni de aşa o complexitate.
După ce şi-a revenit, Grivei şi-a dovedit utilitatea. A fost trimis în misiuni de explorare în cele mai sălbatice locuri, unde viaţa unui echipaj uman ar fi fost pusă în pericol. Camera lui video transmitea în timp real imagini la habitat, care erau analizate de cercetători. "Grivei nici nu latră, nici nu muşcă şi îşi face bine treaba. Dacă îl trimiţi după un os, adică după informaţie, îl aduce. El, ca toţi roboţii, este rezistent şi nu necesită protecţie. Însă, spre deosebire de oameni, roboţilor le lipseşte ceva, le lipseşte imaginaţia", spune căpitanul Virgiliu Pop.
Întorşi în ţară, membrii echipajului şi-ar dori să continue studiile începute în deşertul american. Beatrice Gilea, biologul, a propus chiar înfiinţarea unui departament de astrobiologie la noi. "Mi s-a spus să revin cu picioarele pe Pământ", povesteşte ea. Dintre cei şaşe, doar Haritina Mogoşanu lucrează în Noua Zeelandă, pe biosecuritate. Restul vor să facă cercetare la noi. De ce au ales să rămână în ţară? "E foarte simplu să fii o rotiţă într-un angrenaj care funcţionează deja, cum s-ar întâmpla dacă aş face cercetare în Statele Unite. Mult mai complicat este să construieşti mecanismul atunci când el nu există", spune Florin Mingireanu. (Andrada Fiscuteanu andrada.fiscuteanu@profm.ro)
gandul
