marți, 1 martie 2011

Cum negociază Bercea Mondial: intimidare, şantaj şi ameninţări cu moartea

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, îşi rezolvă dosarele penale intimidându-şi victimele prin ameninţări cu moartea. De cele mai multe ori, el apela la sabie şi cuţit, scrie Adevărul. Primarul municipiului Slatina, Darius Vâlcov, a dezvăluit cum a încercat interlopul, prin oamenii lui, să-i fabrice un dosar de trafic de droguri.


Bercea Mondial negociază cu sabia pe masă

Primarul Slatinei, Darius Vâlcov (33 de ani), se simte hărţuit de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. De când se luptă în instanţă să demoleze mai multe imobile construite ilegal de interlop, edilul spune că a fost protagonistul unor incidente de care Bercea Mondial nu este străin.
Vâlcov a povestit jurnaliştilor de la Adevărul că în ianuarie a plecat cu soţia sa în vacanţă în străinătate. La Vama Porţile de Fier, însă a fost reţinut aproape două ore, pe motiv că este suspect de trafic de droguri, după ce maşina lui a fost dată în consemn la frontieră.
Reîntors din vacanţă, Vâlcov spune că a aflat că cel care a făcut plângere este avocatul Belulescu, despre care ulterior a aflat că este avocatul lui Bercea Mondial. Avocatul neagă însă orice implicare în acest scandal.
Membrii clanului lui Bercea Mondial sunt recunoscuţi în Slatina pentru modul violent în care-şi reglează conturile. Aceştia recurg la intimidare, şantaj şi ameninţări cu moartea.
Valeriu Matei, fost viceprimar Slatina, a renunţat să lămurească un conflict cu interlopul după ce Bercea a vrut să-i înfigă un cuţit în piept, spune Matei.  Adrian Văduva, prieten cu Valeriu Matei, a fost martor când fostul viceprimar a fost înjunghiat de Bercea şi, drept urmare, unul dintre fiii interlopului l-a călcat cu maşina.  Florin Bălteanu, director adjunct al Finanţelor Publice Olt, care a contribuit la cercetările începute împotriva lui Bercea Mondial pentru infracţiuni economice, spune că, pe parcursul investigaţiilor, a fost ameninţat de interlop cu cuţitul.  Ionuţ Anghel, zis Mercedes, nepotul lui Bercea Mondial a declarat la poliţie că a fost înjunghiat de către unchiul său. Ulterior, "Mercedes" şi-a schimbat declaraţia.

realitatea

Niciun comentariu: