joi, 10 februarie 2011

Băsescu: De la Hayssam până la Vântu toţi sunt bolnavi, dar nu şi când pun mâna pe banul public




Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, joi, că nu poate să nu îşi spună părerea despre implicarea actului medical în Justiţie, atunci când unii oameni de afaceri îşi procură certificate medicale pentru a nu fi aduşi în faţa instanţelor.


"De la Omar Hayssam până la Vântu, până la toţi, sunt foarte bolnavi. Când pun mâna pe banul public nu-s bolnavi. Altfel dă boala în ei repede şi sar 'tonomatele' să-i apere cât sunt de bolnavi sau cum îşi permite preşedintele să pună sub semnul întrebării că ginecologul îi dă certificat medical că-i bolnav de inimă stăpânului postului de televiziune. Deci, nu sunt dispus să le las fără replică slugărnicia asta faţă de unul care-ţi dă un ban din când în când", a afirmat Băsescu, la postul public de radio. 

Preşedintele a răspuns criticilor unor jurnalişti referitoare la implicarea sa în actul de Justiţie, menţionând că, atât timp cât unii îşi iau certificate medicale pentru a scăpa de Justiţie, nu poate să nu spună aceste lucruri. 
"Aş mai face o remarcă ce a strârnit furtună pe la televiziunile mogulilor, cea legată de implicarea medicilor în actul de Justiţie. Şi am văzut mari ziarişti, unii chiar 'comandanţi de crucişătoare' de presă, spunând: 'Ce se amestecă preşedintele?'. Şi pot să-i răspund acestui 'căpitan de crucişător' că atât timp cât stăpânul lui nu poate merge în faţa instanţei pentru că primeşte de la un ginecolog adeverinţă că e bolnav cu inima sau îşi crapă rotula în trei, dar nu vede nimeni nicio radiografie, nu pot să nu spun lucrurile acestea. Oricât s-ar supăra marele jurnalist", a adăugat Traian Băsescu. AGERPRES