vineri, 4 februarie 2011

Băsescu avertiza la Strasbourg: "Veţi vedea ce se va întâmpla în februarie!"

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat săptămâna trecută, în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în contextul luptei pentru combaterea corupţiei: "Veţi vedea ce se va întâmpla în februarie!".




Băsescu, joia trecută la Strasbourg:
Băsescu, joia trecută la Strasbourg: / FOTO: Grup RC



Întrebat de un europarlamentar francez care sunt intenţiile guvernului român în legătură cu lupta împotriva traficului de droguri şi controlul imigraţiei, în contextul aderării la spaţiul Schengen, dar şi dacă România răspunde "satisfăcător la aceste întrebări înainte de vara lui2011", Traian Băsescu a răspuns că
"România duce o luptă constantă de combatere a corupţiei şi în frontiere. În ultimii 5 ani au fost arestate şi s-au facut rechizitorii pentru 51 de vameşi. De asemenea, au fost arestaţi şi s-au făcut rechizitorii pentru peste 120 de poliţişti de frontieră. Iar acţiunile de întronare a legii în frontieră nu s-au oprit aici. Poate veţi avea ocazia să observaţi ce se va întâmpla undeva în luna februarie", a spus Băsescu la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Şeful punctului de trecere a frontierei Siret, comisarul Aurel Anea, a fost ridicat în această dimineţă împreună cu alţi 70 de poliţişti de frontieră şi vameşi pentru audieri. Acţiunea de amploare desfăşurată în Vama Siret din judeţul Suceava vizează acuzaţii de luare de mită şi trafic cu ţigări. Vama cu Ucraina a fost complet blocată aproape două ore, iar cozile de maşini s-au întins pe câţiva kilometri.
Procurorii DNA urmează să audieze 71 de poliţişti de frontieră de la Punctul de Trecere al Frontierei Siret, printre care şi şeful PTF, care vor fi aduşi joi în Capitală, în urma percheziţiilor făcute de anchetatori în judeţul Suceava, au declarat pentru NewsIn surse judiciare.

sursa:http://www.realitatea.net