luni, 21 februarie 2011

Operaţiunea "Curăţenie în vămi" s-a reluat: Razie de amploare la Vama Albiţa

Operaţiune de amploare la Vama Albiţa, cel mai mare punct de frontieră din Europa. Procurorii fac percheziţii şi la locuinţele vameşilor. Sunt verificate 70 de persoane, cercetările vizând luarea de mită şi traficul de ţigări. 


Vama Albiţa
Vama Albiţa

După descinderile din vămile din vestul ţării, procurorii au revenit în est. Percheziţiile şi descinderile vizează zeci de vameşi şi poliţişti de frontieră suspectaţi de luare de mită şi trafic de ţigări.
53 de poliţişti de frontieră de la Vama Albiţa, printre care şi 5 ofiţeri, au fost ridicaţi, luni dimineaţa, de anchetatori şi urmează să fie audiaţi de procurori, în urma descinderilor din vamă şi din alte locaţii din judeţul Vaslui, au declarat pentru NewsIn surse judiciare. Aceştia au fost urcaţi în autocare şi sunt transportaţi la Bucureşti pentru audieri.
La această oră, traficul a fost reluat pe ambele sensuri, după ce a fost blocat mai bine de două ore. De altfel, activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa a fost reluată parţial. Atât la ieşire cât şi la intrarea în ţară s-au format cozi.
Vameşii care au ajuns la Albiţa pentru a intra în tură sunt ridicaţi de poliţişti. Se pare că sunt vizaţi mai mulţi poliţişti de frontieră decât vameşi.
"Aşteptăm de săptămâna trecută. Probabil că o să-i aducă la Curtea de Apel Bucureşti, în condiţiile în care avem 15 Curţi de Apel în toată ţara. Aici, unde vorbim de 50-100 de euro mită, vor primi mandate de arestare. Cu cât prejudiciul e mai mare, va fi în libertate, cu cât e mai mic, va fi arestat. Operaţiuni de acest gen erau necesare pentru că, în condiţiile de criză, totuşi acest fenomen se cunoştea în vamă, nu era o nouate. Nu trebuia să bage aparatură sau ofiţeri sub acoperire", a declarat, la Realitatea TV, Dumitru Coarnă, consilier juridic SNPPC.
"Deja toată lumea se aşteapta de săptămâna trecută. Se ştia zona unde urma să se întâmple. Cred că cei care au început această acţiune ar trebui să termine. Am senzaţia că se va începe pe alte domenii, poliţia rutieră, evidenţa populaţiei. Este posibil orice, dar s-a lungit foarte mult. Deja ne-am obişnuit: lunea, marţea sunt descinderi la vamă. Dacă fac două pe săptămână, vine toamna. E cea mai importantă operaţiune", a declarat Diana Tache, fost ofiţer de frontieră.
La punctul de frontieră Albiţa lucrează 87 de vameşi.
Şirul descinderilor în vămi a debutat la începutul lunii februarie, în vama Siret, din judeţul Suceava. Deja au fost arestaţi 59 de angajaţi ai PTF Siret (Suceava), iar alte 90 de persoane sunt încarcerate, în cadrul anchetei privind punctele Naidăş (Caraş Severin), Foeni şi Moraviţa (Timiş).
realitatea




Niciun comentariu: