luni, 21 februarie 2011

ANM: Ninsori abundente şi intensificări ale vântului în toată ţara

Meteorologii anunţă ninsori şi intensificări ale vântului în toată ţara. Vor fi depuneri de zăpadă mai consistente  în sudul Banatului, în Oltenia şi în zona de munte. Avertizarea meteo este valabilă de marţi de la ora 02.00 până miercuri la ora 12.00.


Meteorologii anunţă ninsori abundente
 FOTO: Grup RC

De marţi noaptea şi până miercuri la ora 12.00 va ninge în toată ţara şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în sudul Banatului, Oltenia şi zona de munte. În regiunile sudice şi sud-estice, temporar, vântul va avea intensificări şi va viscoli ninsoarea.

În Dobrogea precipitatiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie, favorizând producerea poleiului.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a atenţionat cu privire la faptul că zilele de marţi şi miercuri vor fi "de iarnă autentică", menţionând că ne vom îndrepta spre primăvară după data de 10 martie, potrivitagerpres.ro.

Sandu a menţionat că temperaturile scăzute se vor menţine până pe 28 februarie şi vor începe să crească în perioada 1-6 martie, adăugând că în Bucureşti ne-am putea aştepta în intervalul respectiv şi la 5 grade ziua şi minus 3-4 grade noaptea. După data de 10 martie ne putem aştepta la temperaturi de peste 10 grade Celsius.
realitatea


Niciun comentariu: