luni, 14 februarie 2011

FOTO Un milion de italience au ieşit în stradă împotriva lui Berlusconi


"Nu acesta este stagul nostru" FOTO Corser





În peste 230 de oraşe din Italia şi din întreaga lume, femeile au coborât în stradă pentru a-i trimite premierului mesajul că „s-a depăşit orice limită a decenţei”. Ziarele fidele lui Berlusconi au ignorat evenimentul.
Piazza del Popolo din Roma s-a umplut ieri până la refuz; femei, tineri, dar şi bărbaţi cu eşarfe albe şi nicun simbol politic.
În acelaşi timp au avut loc demonstraţii în alte 234 de oraşe (sursa: „La Repubblica”) din Italia şi din întreaga lume.
Motivul nemulţumirii protestatarilor sunt petrecerile din vilele premierului care au auruncat în ridicol demnitatea femeilor.
Un milion împotriva lui Berlusconi
Comitetul de organizare, „Se non ora, quando?” („Dacă nu acum, când?”), s-a declarat surprins de participarea numeroasă.
În afară de Roma unde organizatorii au estimat circa 500.000 de participanţi, au mai participat circa 100.000 de persoane la Napoli şi Avezzano, 70.000 la Milano, 50.000 la Torino, 10.000 la Palermo şi de ordinul miilor la Messina, Trieste, Bologna, Catania, Cosenza, Pesaro, Bari şi Pescara. 
Demonstraţii de protest au avut loc şi la Londra, Barcelona, Paris, Praga, Atena, Bruxelles, Grenoble, în Nepal, Honolulu, Boston sau Washington. În total, spun organizatorii, s-au adunat un milion de femei pentru „respect şi demnitate”.
Eveniment ignorat, calificat apoi ca o ruşine
Deşi la mişcările de prostest au participat şi mulţi lideri politici din opoziţie, aceştia au făcut-o într-o formă privată şi nu au luat cuvântul.
Cele două ziare „partizane” ale premierului „Libero” şi „Il Giornale” au ignorat evenimentul până în această dimineaţă când premierul a calificat demostraţiile ca pe „o ruşine”. La invitaţia demonstranţilor de a-şi da demisia a răspuns sec: „Nici nu încape vorba”.

 

 

 

 

 




Niciun comentariu: